money.ro
Piețe financiaremoney.ro

EADS, pierderi operationale de 710 milioane de euro, in T3

Publicat la 08.11.2007, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
EADS, pierderi operationale de 710 milioane de euro, in T3

EADS a raportat si o pierdere trimestriala neta de 776 milioane de euro, dupa despagubirea de 1,37 miliarde euro platita de grup, din cauza intarzierilor la livrarile de aeronave si a costurilor programului militar de aviatie, A400M. Veniturile celui mai mare grup aerospatial din Europa au fost peste estimari, la 9,274 miliarde euro.

Analistii citati de Reuters estimasera in medie venituri de 8,1 miliarde euro, o pierdere operationala de 382 milioane de euro si o pierdere neta de 196 milioane de euro. Potrivit NewsIn, EADS s-a confruntat cu intarzieri ale comenzilor avionului “super-jumbo” A380 si cu deprecierea dolarului. In 2006, EADS a raportat un profit inainte de impozitare (EBIT) de 399 milioane de euro. Compania a primit, saptamana aceasta, plangeri din partea investitorilor, care au cerut despagubiri in urma intarzierii cu 6-12 luni a comenzilor din programul A400M, in cadrul caruia EADS produce aparate de zbor pentru sapte state membre NATO.

Proiectul este condus de subsidiara EADS, Airbus, care planuieste sa reduca 10.000 de locuri de munca si sa vanda sase fabrici in cadrul programului de restructurare Power 8, stabilit pentru a ajunge din urma compania Boeing. Airbus va absorbi 1,1 miliarde euro din despagubirile pentru A400M.

Potrivit EADS, planurile care au nelinistit guvernele europene si au declansat furia sindicatelor vor necesita modificari din cauza deprecierii continue a dolarului. Planurile au avut la baza un curs de schimb euro/dolar de 1,35 dolari pentru un euro, insa valoarea unui euro depaseste acum 1,46 dolari, dupa ce a atins un nou minim istoric peste noapte. Airbus concureaza cu Boeing in privinta comenzilor de aeronave, ce sunt denominate in dolari, dar isi raporteaza rezultatele in euro. “Deprecierea dolarului american confirma necesitatea de implementare si consolidare a Power 8. Nu exista alta cale pentru a asigura eficienta pe termen lung a EADS”, a declarat directorul executiv EADS, Louis Gallois.

EADS nu a anuntat daca noile masuri vor conduce la o reducere si mai mare de posturi, insa a spus ca a semnat acorduri cu sindicatele asupra planurilor existente, ce urmeaza sa fie implementate.

Grupul a declarat ca veniturile vor scadea “usor” in 2007, din cauza mentinerii unei comenzi de 440-450 de livrari de aparate Airbus, bazandu-se pe o valoare a euro de 1,40 dolari.

Dificultati
EADS s-a confruntat cu intarzieri ale comenzilor avionului “super-jumbo” A380 si cu deprecierea dolarului. Recent compania a anuntat intarzieri si in privinta programului privind constructia aparatului militar de zbor A400M.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite