Vânzarea, în întregime sau parţial, a şase uzine ale Airbus este una dintre cele 10 priorităţi ale EADS pentru 2008. Acestea vizează creşterea profitului şi a fiabilităţii industriale a grupului franco-german. O altă prioritate este respectarea calendarului de livrări pentru super-aeronava A 380, deja revizuit după întârzierile din ultimii ani.
De atenţie sporită vor beneficia şi programul avionului de transport militar A400M şi al elicopterului NH90, ambele în întârziere. Va fi asigurată şi lansarea celei de-a treia tranşe de producţie a avionului de vânătoare Eurofighter, prevăzută pentru 2012.
Pe lista celor 10 priorităţi, la numărul şase figurează două proiecte de achiziţie, dintre care cel puţin unu dincolo de Ocean. În ianuarie, un reprezentant al managementului declara că EADS are în vedere o achiziţie de talie medie, în sectorul aeronautic, pentru care ar fi dispus să plătească aproximativ un miliard de dolari.
Îndeplinirea obiectivelor pe 2008 ar trebui, spun analiştii, să marcheze lansarea planului Vision 2020, în baza căruia conducerea EADS încearcă să reorganizeze cel mai mare constructor aeronautic din Europa şi să-i reducă dependenţa de caracterul ciclic al comenzilor civile. În acest sens, EADS a obţinut zilele trecute un important succes în Statele Unite, unde, împreună cu partenerul său american Northrop Grumman, a pus mâna pe un contract al Pentagonului în valoare de 35 miliarde de dolari privind furnizarea de avioane-cisternă după modelul A330.
După cum era de aşteptat, opţiunea US Air Force a fost vehement contestată de rivalii de la Boeing şi de membrii Congresului. Constructorul american a anunţat că se gândeşte serios să atace în justiţie contractul dintre Pentagon şi EADS.
EADS plănuieşte două achiziţii, dintre care cel puţin una în SUA
Publicat la 10.03.2008, 18:25:37
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
