" În ceea ce priveşte zborurile spre Londra şi Madrid acestea au loc zilnic de pe aeroportul Otopeni din Bucureşti către aeroportul Gatwick din Londra, şi de patru ori pe săptămână către aeroportul Barajas din Madrid. Zborurile pe ruta Bucureşti-Milano sunt zilnice" a declarat pentru NewsIn directorul de marketing al companiei Peter Voets.
Voets a adăugat că easyJet va transporta în perioada estivală spre Londra un număr de 15.000 de pasageri, Madrid aproximativ 35.000 de călători şi spre Milano vor fi transportaţi 50.000 de pasageri. În funcţie de aceste estimări se observă că destinaţia preferată a românilor este Italia, a subliniat directorul de marketing al companiei.
Compania prevede că va transporta în primul an de când s-au lasat în România aproximativ 255.000 de pasageri. Gradul de ocupare pe care îl preconizează reprezentanţii companiei low-cost, pentru primul an al operaţiunilor easyJet în România fiind de 87%.
Compania aeriană low-cost easyJet a trecut din aprilie la programul de operare de vară şi a decis să îşi continue activitatea pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Otopeni.
"Compania aeriană low-cost easyJet, a intenţionat la începutul anului să îşi mute zborurile pe Aeroportul Băneasa, dar datorită faptului că au fost mulţumiţi de serviciile la sol ale Aeroportului Otopeni a hotărât să prelungească colaborarea cu Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” a declarat reprezentantul firmei de PR, Dolores Balaban.
Toţi pasagerii easyJet care au rezervat bilete de avion de la Bucureşti pot să îşi facă îmbarcarea la aeroportul Otopeni. Pasagerii care călătoresc către Bucureşti vor ateriza, de asemenea, pe aeroportul Otopeni. Orarul zborurilor va rămâne neschimbat.
Compania aeriană easyJet a lansat, în septembrie 2007, primele zboruri din Bucureşti către Milano, estimând că în primul an va avea peste 200.000 pasageri şi vor acoperi 6% din piaţa low-cost din Bucureşti.
Sursa: NewsIn
easyJet estimează că va transporta 100.000 de pasageri în perioada de vară
Publicat la 11.04.2008, 11:27:21
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
