Interdicţia acordării de vize pentru cetăţenii din Sierra Leone, Liberia şi Guineea a urmat după ce armata americană şi-a plasat în carantină soldaţii întorşi din misiunea de combatere a epidemiei de Ebola, iar unele state americane i-au izolat pe cei care au lucrat voluntar în aceste ţări.
Australia a anunţat şi luni o serie de măsuri ce vizează suspendarea imigraţiei provenite din ţări din Africa de Vest afectate de epidemia de Ebola, în scopul de a împiedica răspândirea virusului pe teritoriul său. Ministrul australian al imigraţiei, Scott Morrisson, a declarat în parlament că guvernul 'îşi suspendă provizoriu programul privind imigraţia, inclusiv programul său umanitar, din ţările în care s-au înregistrat cazuri de infectare cu virusul Ebola'.
Australia nu a înregistrat niciun caz de Ebola în ciuda unui număr mare de suspiciuni, iar premierul conservator Tony Abbott a rezistat până acum solicitărilor repetate de a trimite personal medical pentru a ajuta la înlăturarea focarului
pe teren.
Un specialist de la Institutul de boli infecţioase şi biosecuritate Marie Bashir din Sydney a declarat că interdicţia de călătorie nu este de natură să protejeze ţara de Ebola, deoarece are un impact negativ asupra populaţiei prin crearea unui climat de panică.





