money.ro
Piețe financiareAna Draghici

Ecaterina Andronescu: Cred că un almanah ar fi insuficient pentru minciunile spuse de PDL

Publicat la 17.08.2012, 16:20:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ecaterina Andronescu: Cred că un almanah ar fi insuficient pentru minciunile spuse de PDL

Afirmaţia a fost făcută în replică la anunţul liderului democrat-liberal Cezar Preda care afirma că PDL va aduce în atenţia opiniei publice un ''almanah al minciunilor'' spuse de premierul Victor Ponta.

 

''Dacă vorbim de minciuni, eu cred că un almanah ar fi absolut insuficient şi ne-ar trebui poate într-un an, în fiecare zi, să scoatem câte un volum cu minciunile pe care le-am auzit în ultimii trei ani de la PDL'', a afirmat Ecaterina Andronescu.

 

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a anunţat, vineri, că democrat-liberalii vor prezenta public, duminică, un ''bilanţ'' la 100 de zile de guvernare Ponta, iar în cursul săptămânii viitoare vor aduce în atenţia opiniei publice un ''almanah al minciunilor'' spuse de premier.

 

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a vizitat, vineri, mai multe unităţi şcolare din Dâmboviţa, a participat la o şedinţă cu directori de şcoli şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, s-a întâlnit cu conducerea Universităţii ''Valahia'' şi a susţinut la sediul PSD Dâmboviţa o conferinţă de presă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite