ECOFIN: Oficialii europeni au respins propunerea Franţei de reducere a TVA la anumite servicii
Publicat la 15.09.2008, 11:12:35
Propunerea Comisiei Europene de a reduce Taxa pe Valoare a Adăugată în anumite sectoare ale economiei a fost discutată în acest week-end la Nisa, în cadrul forumului ECOFIN. Ministrul german al Finanţelor, Peer Steinbrück, a reiterat poziţia celei mai puternice economii din Europa privind această problemă.
Decizia Guvernului de la Berlin a fost susţinută şi de statele baltice, Danemarca, Ungaria, România şi Austria. Germania consideră că reducerea veniturilor din taxe ar fi nepotrivită, pe măsură ce încetinirea creşterii economice ar putea adânci deficitele fiscale. Singurul punct de consens în privinţa TVA la întâlnirea de la Nisa a fost o solicitarea adresată Comisiei Europene de a prezenta în octombrie rezultatele unui nou studiu privind impactul reducerii taxei.
Potrivit lui Steinbrück, dacă TVA-ul la bunurile de larg consum şi servicii ar fi redus, Germania ar pierde 12,5 miliarde de euro pe an. Economiştii germani au estimat că efectul negativ ar putea depăşi 100 de miliarde de euro la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
