Ecofin va lua în discuţie opiniile privind convergenţa României la zona euro
Publicat la 12.02.2008, 07:21:11
În ceea ce priveşte România, principalul punct de interes îl reprezintă adoptarea de către Ecofin a opiniilor privind programul de convergenţă la zona euro. Pe cinci decembrie anul trecut, România a prezentat Bruxelles-ului o versiune actualizată a programului său de convergenţă care acoperă perioada 2007-2010.
Între timp, a apărut însă o problemă. Potrivit Comisiei Europene strategia bugetară prezentată în program nu este conformă cu politica bugetară prudentă necesară pentru a reduce deficitul de cont curent în creştere şi presiunile inflaţioniste care pun în pericol procesul de convergenţă. Mai mult, la sfârşitul lunii trecute, comisarul european pentru Afaceri Monetare, Joaquin Almunia, declara că Forul European va iniţia, în cazul României, o serie de măsuri, conform condiţiilor stabilite în Pactul de Stabilitate şi Creştere, dacă autorităţile de la Bucureşti nu vor acţiona pentru controlul mai eficient al cheltuielilor şi a deficitului bugetar.
În replică, ministrul Vosganian a afirmat că va propune Guvernului un set de măsuri care vor avea ca principal scop reducerea deficitului bugetar printr-o micşorare a cheltuielilor cu până la un miliard şi jumătate de euro. În acest context a venit şi declaraţia de ieri a comisarul european, Leonard Orban, care spune că nu este exclus ca, în lipsa unor corecţii în politica bugetară, autorităţile europene să declanşeze procedura de deficit excesiv împotriva României, la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai.
Potrivit normelor comunitare, Bruxelles poate declaşa procedura de deficit excesiv împotriva unui stat membru dacă, ponderea deficitului bugetar în produsul inter brut depăşeşte 3%. România a avut anul trecut un deficit de 2,4% din PIB potrivit metodologiei româneşti şi de 2,7% raportat la metodologia europeană. Pentru acest an, ţinta stabilită de executiv este de 2,7% din PIB.
Oficialii europeni vor analiza şi implementarea Pactului de stabilitate şi creştere şi vor pregăti documentul de prezentare a aspectelor cheie ce vor fi dezbătute în cadrul Consiliului European de pe 13-14 martie. De asemenea vor fi luate în discuţie probleme de eficienţă a instrumentelor economice pentru energie şi schimbări climatice asemenea, se va discuta despre o mai bună reglementare precum şi despre bugetul general al Uniunii Europene.
Tot în şedinţa de astăzi, consiliul Ecofin urmează să adopte opiniile privind programele actualizate de stabilitate în cazul Germaniei, a Finlandei, a Franţei, a Italiei, a Luxemburgului şi a Olandei precum şi cele de convergenţă în cazul României, a Ungariei,a Slovaciei, a Suediei şi a Marii Britanii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
