Oficiul Naţional de Statistică de la Londra anunţă că economia a continuat să crească din ianuarie până în martie comparativ cu ultimul trimestru din 2009 graţie
serviciilor financiare. Redresarea economică a fost însă, afectată de condiţiile meteorologice dificile, care au dus la încetinirea construcţiilor şi la reducerea vânzărilor cu amănuntul, dar şi de majorarea taxelor.

În primele trei luni, creşterea economică a fost de 0,2% în Marea Britanie. În ultimul trimestru din 2009, economia înregistra un plus de 0.4%, după 18 luni de recesiune. Revenirea economică a reprezntat principalul punct al campaniei pentru alegerile legislative programate pentur luna mai. Creşterea modestă va afecta planurile premierului Gordon Brown care speră să fie reales, notează presa internaţională. Premierul Gordon Brown a declarat, într-o dezbatere televizată, că economia are în continuare nevoie de stimuli şi că planurile liderului conservator, David Cameron, de a reduce cheltuielile în acest an pun în pericol creşterea.

 Câştigătorul alegerilor din 6 mai va trebui să gestioneze un deficit bugetar care a atins cel mai mare nivel după Al Doilea Război Mondial. Marea Britanie este prima ţară din cadrul G7 care a anunţat date preliminare legate de creşterea economică din primul trimestru.