Impactul epidemiei va fi de scurtă durată, iar China este pe deplin capabilă să minimalizeze impactul economic, a dat asigurări acesta.
Tot luni, publicaţia chineză de stat Guangming Daily a anunţat că Ministerul de Finanţe va acorda timp de un an subvenţii la plata dobânzilor pentru unele firme afectate de extinderea epidemiei cu noul coronavirus.
Şi Banca Centrală a Chinei (PBOC) a anunţat că va folosi diverse instrumente de politică monetară pentru a se asigura că lichiditatea se menţine la un nivel adecvat şi a estimat că impactul economic mai extins al epidemiei cu noul coronavirus în statul asiatic ar trebui să fie temporar. De asemenea, PBOC a informat că va reduce în mod corespunzător ratele dobânzilor pentru a sprijini firmele afectate de epidemie.





