Si acum, ca tot am ajuns la miezul a tot ce avem noi mai bun de livrat in Europa, sa vedem ce minusuri si plusuri guverneaza aceasta traiectorie in constructii. Ploaia torentiala de mall-uri, hipermarketuri, imobile de birouri, clinici medicale private, fabrici dezvoltate de antreprenori locali si investitori straini, adica factorii organici de crestere ai pietei, se bazeaza pe doua elemente de baza - salariul, inca sub nivelul altor state din regiune, dar nu pentru multa vreme, si pe bugetul de consum zilnic al romanului cu apetit de shopping.
La capitolul plus ar mai fi marile proiecte publice de infrastructura care nu si-au luat zborul de pe hartie, dovada cea mai vie fiind chiar autostrada Transilvania, de aici rezultand un mare balon de oxigen pentru firmele de constructii, muncitori, furnizori, subcontractori, adica noi joburi generate direct si indirect. Chiar daca salariul orar al romanului din constructii este unul dintre cele mai mici din Europa. Dar, in spatele celui mai performant sector economic din Romania se ascund rani deschise - exodurile masive de muncitori calificati catre strainatate din anii ‘90, nici azi acoperite, munca la gri/negru, inexistenta unor companii de constructii de anvergura, care sa poata domina macar piata interna. Hidroconstructia, Energoconstructia, CCCF, Arcom cauta de ani compania firmelor internationale pentru a avea un cuvant cat mai greu de spus in marile contracte de infrastructura. Intre timp, multe dintre firmele romanesti de profil s-au decapitalizat, pentru ca, in buna parte, unul dintre clientii - ancora ramane statul, care nu este printre bun-platnicii din piata, iar pe de alta parte, pentru ca valul constructiilor finantate de straini sunt absorbite tot de straini. Nici autostrada Transilvania, nici Bucuresti - Brasov, nici proiectul Baneasa, nici Esplanada, niciunul dintre “perlele” pietei de infrastructura nu are printre contractorii generali firme romanesti. O tara pe locul 1 in UE la crestere in constructii, care acasa nu are nici macar un campion local.
