Produsul intern brut (PIB) al Marii Britanii s-a comprimat peste aşteptări în al treilea trimestru, în contextul în care activitatea sectorului serviciilor, ce include şi companii financiare, hoteluri şi restaurante, a înregistrat cea mai accentuată scădere din 1990, relatează Bloomberg.
PIB-ul a scăzut cu 0,6% în al treilea trimestru, faţă de perioada anterioară, marcând cel mai mare declin din ultimii 18 ani, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), relevate marţi la Londra. Economiştii estimaseră anterior o comprimare cu 0,5% a PIB-ului.
Autorităţile de reglementare ale băncii centrale a Marii Britanii au redus dobânda cheie până la cel mai mic nivel din 1951 şi ar putea acţiona din nou în acest sens în ianuarie, în contextul adâncirii recesiunii. Guvernul premierului Gordon Brown plănuieşte să anunţe noi măsuri pentru restabilirea creditării şi protejarea angajaţilor, la începutul anului viitor.
Economia a crescut cu 0,3% faţă de anul trecut, cu acelaşi ritm estimat acum o lună.
Deficitul de cont curent a crescut la 7,7 miliarde lire sterline (11,4 miliarde dolari) în al treilea trimestru, faţă de 6,4 miliarde lire sterline în trimestrul încheiat în iunie. Rezultatele anterioare au fost revizuite în jos, de la 11 miliarde lire sterline, din cauza noilor informaţii privind fluxul de investiţii străine, conform aceluiaşi institut.
Sursa: NewsIn



