money.ro
Piețe financiareMucenic Ioana

Economia românească, între modelul american şi soluţia din agricultură

Publicat la 08.06.2012, 12:41:14

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Economia românească, între modelul american şi soluţia din agricultură

“Cred foarte mult într-un stat intervenţionist şi puternic şi sper că, în momentul în care se va trece de această campanie electorală, să fie marcat de o puternică preocupare a oricărui guvern care va veni la putere, de mediul economic. În acest sens ar trebui să urmăm exemplul Statelor Unite, unde astăzi rezultatele se văd”, a declarat Petrovici.



Sectorul agricol, în special cel de legume şi fructe, ar putea însemna una dintre soluţiile pentru revirimentul economiei româneşti, a mai precizat Răzvan Petrovici. Astfel, nu atât domeniul grânelor, cât sectorul legumelor şi fructelor nu este utilizat suficient şi nu există direcţii de acţiune în acest sens.

 

În plus, potrivit declaraţiilor consultantului economic, stimularea economică ar însemna în primul rând un plan de acţiune, o analiză a deficitului balanţei de plăţi, a vedea unde suntem slabi sau nepregătiţi, unde importăm foarte multe, Petrovici referindu-se în special la “sectorul legumelor şi fructelor pe care nu le folosim suficient şi nu avem direcţii de acţiune în acest sens”.



Modelul american prin care statul a aplicat nişte măsuri riguroase asupra economiei pare a fi cel câştigător, a mai declarat Răzvan Petrovici. Aşadar, indiferent de guvernul care va veni la putere după alegeri, este nevoie să se vadă preocuparea intensă pentru stabilitatea mediului de afaceri, a concluzionat consultantul economic.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite