"Economia nu este aproape de, ci în plin proces de supraîncălzire, iar de aici rezultă accentuarea inflaţiei", a declarat Gref în cadrul unui interviu televizat.
Remarcile lui Gref vin pe fondul declaraţiilor similare ale oficialilor băncii centrale ruseşti, ministrului de finanţe, Alexei Kudrin, şi instituţiilor precum Fondul Monetar Intarnaţional (FMI) şi Banca Mondială, care au avertizat, de asemenea, că economia rusească dă semne de supraîncălzire.
Oficialii de la Kremlin au negat aceste supoziţii, susţinând că economia creşte într-un ritm susţinut.
"Lipsa infrastructurii, creşterea extrem de mare a veniturilor fără a se înregistra o dezvoltare similară a productivităţii, deficitul forţei de muncă, şi în special al forţei calificate de muncă, alături de alţi factori, arată că economia este supraîncălzită", a explicat Gref.
Acesta a sugerat că statul ar trebui să reducă nivelul cheltuielilor şi emiterea de noi ruble, şi să susţină în schimb competiţia pentru combaterea inflaţiei.
Inflaţia din Rusia a atins în luna mai un nivel anual de 15%, cu mult peste ţinta oficială, de 10,5%.
"Într-o economie de monopol, creşterea preţurilor este inevitabilă", a mai spus Gref.
Sursa: NewsIn
Piețe financiaremoney.ro
Economia rusă este în plin proces de supraîncălzire, susţine fostul ministru al economiei
Publicat la 08.06.2008, 11:48:37
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



