Economiile din estul Europei se apropie de recesiune?
Publicat la 15.08.2008, 16:00:30
Nori negri se adună deasupra economiilor est-europene. După ani buni în care au mers ca pe roate, acum ne putem aştepta la surprize neplăcute. The Economist atrage atenţia în special asupra economiilor din România şi Bulgaria, ameninţate de recesiune, după o perioadă de expansiune puternică. Situaţia a fost generată de implementarea unor politici fiscale sau monetare mai restrictive decât cele necesare.
În cazul României, problemele sunt cele specifice întregii Europe de Est: majorarea costurilor salariale, infrastructura învechită, inflaţia şi condiţiile dificile pe plan mondial. Pentru Bulgaria călcâiul lui Achile pare a fi piaţa imobiliară, tocmai cea care a fost motorul economiei.
În Polonia, rata anuală de creştere economică s-a situat la 6,1% în primul trimestru, iar mulţi dintre polonezii care au plecat să muncească în Marea Britanie şi Irlanda se întorc acasă, tentanţi de salarii mari. Totuşi, e posibil ca economia poloneză să încetinească, în special dacă nivelul ratelor dobânzii continuă să crească. De altfel, Polonia ar putea adopta euro în 2013, în condiţiile în care Slovenia a făcut-o deja, iar Slovacia va face acest lucru în 2009.
Cea mai îngrijorătoare situaţie se înregistrează însă în Ungaria, ţara cea mai dependentă de încrederea în pieţele de capital. Guvernul a reuşit să stabilizeze macroeconomia surprinzător de bine, după o evoluţie "aproape dezastruoasă" în primii ani ai acestui deceniu. În prezent însă Ungaria ar putea avea de suferit din cauza reducerii avansului PIB în statele din vestul Europei, întrucât propria economie depinde în mod semnificativ de exporturile în această regiune, aproape 40% din PIB.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
