Premieră la nivel naţional, centrul din Şos. Odăi nr. 367 pune la dispoziţia bucureştenilor facilităţi de colectare la standarde europene. Cele zece fluxuri de deşeuri care pot fi colectate la EcoRampa sunt: hârtie şi carton, plastic, sticlă albă, sticlă colorată, metale feroase şi neferoase, anvelope, deşeuri electrice, becuri şi lămpi, baterii uzate şi textile.
Proiectul EcoRampa a fost realizat de Asociaţia Environ în colaborare cu Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Compania Romprest şi are ca scop determinarea cetăţenilor de a adopta un comportament social responsabil, prin depozitarea deşeurilor reciclabile într-un centru de colectare şi prelucrare.
"Deşeurile, indiferent de natura lor, sunt un pericol pentru mediu. Lăsate la voia întâmplării pe spaţiile verzi sau pe stradă, ele ne pot afecta sănătatea. Prin proiectul EcoRampa şi prin celelalte campanii de mediu pe care le-am organizat de-a lungul timpului suntem prima administraţie locală care implementează la nivelul întregii comunităţi un program de conştientizare şi colectare selectivă a deşeurilor. Grija pentru mediu începe de la noi de acasă", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
EcoRampa, primul centru de colectare pentru 10 tipuri de deşeuri
Publicat la 14.02.2011, 20:43:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
