Ediţie specială - Falimentul Enron
Publicat la 06.11.2008, 16:04:41
Alături de Dan Suciu, vor fi prezenţi în studioul The Money Channel Sandra Pralong, consultant Synergy Comunication, Cristian Manole, senior analist Capital Partner, şi Ionel Blănculescu, consultant financiar.
Iată, pe scurt, istoria falimentului Enron:
In anii '90, pe fondul reglementărilor avantajoase pentru vânzătorii de energie electrică, o nouă vedetă îşi făcea intrarea pe scena bursei.
In doar câţiva ani titlurile Enron ajunseseră să fie vândute cu 90 de dolari bucata. Prin presiuni politice compania îşi asigura subvenţii şi reglementări avantajoase iar investitorii erau entuziasmaţi.
La jumătatea lui 2001 managerii anunţau creşteri de 300% şi câştiguri de peste 50 de miliarde. Părea cel puţin ciudat că rezultatele contabile erau atât de încurajatoare deşi preţul acţiunilor pierduse aproape 30%, numele Enron apărea tot mai des în diverse scandaluri iar compania întâmpina serioase probleme de logistică. Nu a trecut nici o lună după anunţarea rezultatelor şi directorul Enron, Jeffrey Skilling şi-a anunţat demisia după doar 6 luni de la ocuparea postului.
“E o decizie personală” a liniştit el investitorii. Dar dacă totul mergea perfect în companie de ce Skilling şi-a vândut acţiunile? Fostul director a aruncat pe piaţă aproape 500.000 de acţiuni pentru care a obţinut 33 de milioane de dolari. Cursul a continuat să coboare iar lipsa de transparenţă a operaţiunilor din interiorul companiei nu a fost de ajutor. Mişcările financiare
deveniseră atât de complicate încât era greu pentru analişti şi să îşi dea seama dacă firma câştiga bani sau îi pierdea.
Nimeni în afară de fostul director nu putea explica misterioasele mişcări de capital pe care firma le făcea de ani de zile. În octombrie 2001 Enron a anunţat rezultate negative şi autorităţile au anunţat că vor face verificări în companie pentru a lămuri ceea ce numeau “cele mai obscure tranzacţii făcute vreodată”.
Preţul Enron s-a prăbuşit într-o singură zi de la 20 la 5 dolari pe acţiune. La începutul lui noiembrie se ştia deja că Enron caută un investitori sau chiar un cumpărător pentru întreaga companie. Cu greu compania Dynegy din Houston, tot un trader în domeniul energiei, a acceptat achiziţionarea Enron şi a tuturor datoriilor sale, cunoscute sau nu.
Panica s-a instalat pe 28 noiembrie când Dynegy, descoperind credite uriaşe în registrele lui Enron, şi-a retras sprijinul. Publicul a aflat în sfârşit că celebra firmă era de fapt falimentară. Adunase datorii de peste 23 de miliarde de dolari dar nu mai avea nici măcar banii cu care să continue activitatea zilincă.
Nici unul din creditori nu putea spera să îşi primească banii şi asta a declanşat un efect domino pe bursă ducând la o scădere generalizată. Falimentul Enron a fost cel mai mare din istorie la acea vreme şi în urma lui 4000 de angajaţi şi-au pierdut slujbele şi mii de investitori şi-au pierdut banii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
