Ministerul Educaţiei a dat publicităţii două anunţuri - unul referitor la scoaterea la concurs a peste 2000 de posturi în învăţamântul superior şi cercetare, iar celălalt legat de bacalaureatul de anul viitor. În ceea ce priveşte mult aşteptata deblocare a posturilor universitare, instituţiile de învâţământ superior de stat pot de-acum organiza concursuri pentru posturile de asistent, lector, conferenţiar sau profesor şi a celor omoloage din domeniul cercetării ştiinţifice.
Angajările au fost blocate în 2009, decizie care a condus la un deficit de cadre didactice titulare de peste 40%. Spre exemplu, în anul universitar 2011-2012, la nivel naţional, au fost prevăzute 42 de mii de posturi didactice, din care doar 24 de mii sunt ocupate de titulari. Restul sunt vacante.
Trecem la învăţământul preuniversitar şi vorbim despre mult-încercatul examen de bacalaureat. Aici, tradiţia se menţine: s-a schimbat ministrul? se schimbă şi examenul. De data aceasta, însă, ministrul interimar, Liviu Pop, i-a consultat şi pe cei direct vizaţi. Adică pe actualii absolvenţi ai clasei a-XI-a. După discuţia de miercuri seară se pare că elevii doresc menţinerea formei actuale de examinare şi resping formula bacalaureatului diferenţiat în funcţie de profil.
Potrivit legii în vigoare, din 2016 ar trebui să avem bacalaureat diferenţiat. Însă, tocmai sindicatele din preuniversitar au cerut alianţei de la guvernare să introducă mai devreme, adică de anul viitor, aceasta formulă nouă de examinare. Avem aşadar două tabere: sindicaliştii şi elevii. Liviu Pop a dat asigurări că până în 30 iunie 2012 se va aplica un chestionar la nivel naţional prin care elevii sunt invitaţi să răspundă cu privire la aceste două opţiuni.
Concluziile vor fi comunicate după finalizarea tuturor consultărilor. Pe lângă toate acestea, mai apare un element nou: cazierul şcolar. Este vorba despre o aplicaţie care le va permite profesorilor să noteze toate actele de violenţă ale unui anumit elev. Această propunerea a Ministerului Educaţiei vine după raportarea a 4.000 de incidente violente petrecute în şcoli, şi asta doar în ultimele trei luni.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.