money.ro
Piețe financiareSorin Simon

Efectele cutremurului din Japonia: 60% dintre companiile japoneze au fost afectate

Publicat la 14.04.2011, 09:12:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Efectele cutremurului din Japonia: 60% dintre companiile japoneze au fost afectate

Potrivit sondajului realizat de Reuters, în rândul a 400 de companii nipone, cele mai afectate au fost firmele din industria prelucrătoare, în special cele din nordul Japoniei. Problemele s-au datorat, printre altele, lipsei curentului electric şi problemelor de aprovizionare. A fost distrusă infrastructura, au dispărut companii care furnizau produse de la oţel la componente high tech. Cu toate acestea, potrivit specialiştilor, impactul nu a fost la fel de mare ca blocajul apărut după prăbuşirea Lehman Brothers. Şi asta în principal pentru că, de această dată, problemele au afectat oferta şi nu cererea.

 


sursa: Reuters

Companiile, de la producători de semiconductori la cei de vapoare, au declarat că încearcă să reducă cât mai mult impactul cutremurului. Asta în condiţiile în care 43% dintre companii au afirmat că cererea şi preţurile au revenit la 90% din nivelul anterior cutremurului.

Un sfert dintre respondenţi la sondajul Reuters au declarat că au ajuns, deja, la nivelul de producţie dinainte de cutremur. Alţi 54% spun că mai au de recuperat 20%, adică sunt la 80% din capacitate. 70% dintre respondenţi consideră că cea mai mare problemă o reprezintă aprovizionarea cu materii prime sau componente. Sondajul arată, pe de altă parte, că 79% dintre companii nu iau în calcul mutarea birourilor sau a fabricilor sau renunţarea la furnizori.


Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite