Încrederea investitorilor în zona euro a înregistrat o scădere neașteptată în luna august, oferind unul dintre primele semnale privind impactul acordului comercial dintre SUA și Uniunea Europeană asupra mediului de afaceri, potrivit unui studiu publicat luni, citat de Reuters.
Efectul neașteptat al acordului SUA-UE. Încrederea investitorilor din zona euro se prăbușește
Indicele Sentix privind încrederea în economia zonei euro, publicat de Comisia Europeană, a ajuns în august la minus 3,7 puncte, în scădere de la 4,5 puncte în iulie. Analiștii chestionați de Reuters anticipau un avans până la opt puncte.
„Acordul comercial dintre SUA și UE se dovedește a fi un ucigaș real al stării de spirit”, a declarat Manfred Huebner, unul dintre directorii Sentix.
Conform acordului, majoritatea bunurilor exportate de Uniunea Europeană către Statele Unite sunt acum supuse unor taxe vamale de 15%.
Sondajul a fost efectuat în perioada 31 iulie – 2 august 2025, imediat după semnarea pactului, și a inclus răspunsurile a 1.050 de investitori.
Pentru luna august, indicele privind percepția asupra situației actuale din zona euro a coborât la minus 13 puncte, față de minus 7 puncte în luna anterioară. În același timp, indicele așteptărilor economice pentru următoarele șase luni a scăzut cu 11 puncte, ajungând la 6 puncte.
În Germania, cea mai mare economie a Uniunii, încrederea investitorilor a înregistrat o scădere semnificativă după anunțarea acordului, iar Guvernul german va trebui să își regândească strategia, a mai spus Huebner.
În această lună, indicele încrederii investitorilor germani a ajuns la minus 12,8 puncte, marcând o inversare de tendință după trei luni consecutive de creștere.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.