Producătorul de energie electrică şi termică Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a înregistrat în primele nouă luni un profit brut de 250,4 milioane de lei (56,7 milioane euro), de 8,3 ori mai mare faţă de câştigul de 29,8 milioane de lei obţinut în perioada similară a anului trecut.
Compania a raportat o cifră de afaceri de 1,27 miliarde de lei (289,2 milioane euro), în scădere cu 3,6% de la 1,32 miliarde de lei în aceeaşi perioadă din 2012, potrivit datelor ELCEN . Aproximativ jumătate din cifra de afaceri este reprezentată de vânzarea de energie electrică, iar cealaltă jumătate de livrarea de energie termică.
Veniturile ELCEN au stagnat la 1,5 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au coborât cu 16,5%, de la 1,5 miliarde de lei, la 1,25 miliarde de lei. Compania livrează energia termică indirect clienţilor finali, prin intermediul RADET, societate cu care ar urma să fuzioneze.
Livrările de electricitate ale ELCEN au scăzut cu 23% în primele nouă luni, de la 2,11 milioane MWh, la 1,62 milioane MWh, ca urmare a deciziei Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei de a obliga compania să livreze doar pe piaţa concurenţială.





