Noua variantă a electoratei a fost dată publicităţii miercuri de Ministerul de Finanţe. Conform proiectului, persoanele care au salarii nete sau pensii de până la 2.000 lei vor primi o deducere specială de cel mult 900 lei la calcularea impozitului pe venit.
Obligaţia acordării deducerii speciale pentru credite revine angajatorului/plătitorului de venituri din pensii, se arată în nota de fundamentare a proiectului. Deducerea se calculează numai pentru salariile unde persoana are funcţia de bază.
"Contribuabilul va primi o facilitate fiscală din partea statului român, astfel încât efortul de plată a datoriilor către bănci și IFN, în creștere ca urmare a necesității restituirii sumelor amânate la plată, să se diminueze. Facilitatea fiscală se va acorda pe cel mult doi ani", se arată în document.
Ministerul apreciază că măsura va duce la o creştere economică suplimentară cuprinsă între 0,25% şi 0,5% anual.



