Filiala de furnizare şi distribuţie a energiei electrice Electrica Muntenia Sud anunţă că, în acest interval, nu vor mai fi executate lucrări planificate la reţeaua de distribuţie a energiei. De asemenea, societatea precizează că va acţiona pentru a asigura cu maximă operativitate intervenţiile pentru prevenirea producerii de incidente şi restabilirea alimentării cu energie în cazul în care aceasta va fi întreruptă.
Luni, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portolocaliu pentru nouă judeţe, unde, în perioada 19-20 iulie, temperaturile vor ajunge la 40 de grade. Marţi, codul portocaliu a fost extins la 21 de judeţe, pentru restul ţării fiind menţinută atenţionarea cod galben, pentru temperaturi de 36-38 de grade.
Alerta cu cod galben şi portocaliu ar putea fi menţinută până în 27 iulie în zona sudică a ţării şi în sud-estul Moldovei, unde pot fi întregistrate temperaturi de peste 35 de grade, a declarat miercuri ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu.
La finele lunii februarie, directorul general al Electrica Muntenia Sud, Mircea Pătrăşcoiu, anunţa că societatea va investi, în 2007, peste 55 de milioane de euro pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei, astfel încât numărul penelor de curent să se reducă drastic. "În Bucureşti, în acest an vom finaliza şase staţii de transformare şi două linii noi de cabluri subterane de înaltă tensiune", a arătat Pătrăşcoiu.
Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Muntenia Sud" cuprinde trei sucursale, care deservesc raza municipiul Bucureşti, judeţul Ilfov şi judeţul Giurgiu, cu un număr total de consumatori de peste 1,1 milioane.
Electrica Muntenia Sud nu va întrerupe furnizarea energiei pe perioada caniculei
Publicat la 18.07.2007, 15:08:31
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
