Electroaparataj tinde să devină o noua afacere imobiliară! Acţionarii companiei au hotărât divizarea ei în patru unităţi: una bazată pe linia de producţie şi alte trei cu profil de real estate. Primele spaţii pot fi închiriate abia din trimestrul al treilea al acestui an, la un preţ mediu de 6 euro pe metru pătrat.
Decizia Consiliului de Administraţie al Electroaparataj de restructurare duce la transformarea ei într-o ţintă imobiliară. Dacă până în 2005 compania a funcţionat ca o fabrică integrată, conducerea a decis reformarea prin înfiiţarea unor linii specializate şi prin valorificarea spaţiilor în scop imobiliar. Centrul de decizie rămâne la Bucureşti, iar cele de producţie, în afara Capitalei.
În momentul de faţă, Electroaparataj are 70 de mii de metri pătraţi de teren şi 50.000 de metri pătraţi spaţiul pentru clădiri. În momentul de faţă, doar 10 la sută din aceste suprafeţe au fost închiriate. Rezultatul divizării duce la creşterea acestora. Astfel, compania pune la bătaie spaţii în strada Pierre de Coubertin, locul unde funcţionează acum Electroaparataj, două clădiri destinate iniţial salariaţilor şi clădirea din Titu unde se află Aparataj Electric.
Cifra de afaceri a Electroaparataj s-a ridicat în 2006 la 24 de milioane de euro, iar pentru 2007 este aşteptată o creştere cu 25 la sută a acesteia. Anul trecut, cheltuielile de relocare au diminuat profitul companiei.
Electroaparataj, o afacere imobiliara
Publicat la 24.01.2007, 08:20:28
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
