Blocul Z1.2 are 48 de apartamente, dintre care 20 de apartamente cu o cameră şi 28 de apartamente cu două camere. Regimul de înălţime al blocului finalizat este S+P+2E+M (subsol, parter, două etaje şi mansardă), cu o suprafaţă construită desfăşurată totală de 4.449 mp. Valoarea totală a investiţiei este 7,48 milioane lei, inclusiv TVA.
În continuarea acestei investiţii, s-au demarat lucrările de execuţie la blocul Z1.3 pentru alte 48 unităţi locative cu aceleaşi caracteristici."Investiţia s-a realizat pe baza unor soluţii constructive noi, utilizându-se tehnologii performante, eficiente din punctul de vedere al consumului energetic, respectiv structură metalică şi închideri exterioare din panouri tip sandwich", spun oficialii ministerului.
Potrivit acestora, finisajele sunt realizate cu materiale de producţie preponderent autohtonă, respectiv tâmplărie PVC la exterior şi de lemn la interior, parchet laminat în camere, gresie în băi, bucătării şi spaţii de trafic,vopsitorii lavabile. Apa caldă menajeră şi agentul termic vor fi asigurate cu ajutorul unor centrale termice de scară, utilităţile fiind contorizate separat pentru fiecare apartament.
Elena Udrea a inaugurat un bloc ANL în sectorul 4, investiţie de 7,5 milioane lei
Publicat la 15.07.2011, 19:26:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
