Potrivit acesteia, pe de altă parte, la momentul la care a preluat portofoliul, mai mult de jumătate din procedurile de licitaţie erau contestate, această practică având în spate dorinţa celor care au pierdut "de a purta o negociere cu câştigătorul şi de a obţine diverse avantaje". "În perioada trecută, atunci când am şi preluat mandatul şi am şi ieşit public, am criticat practica unor companii de a contesta orice procedură de achiziţie. Indiferent dacă sunt pe locul zece, ei contestă câştigătorul licitaţiei, practică ce are în spate de multe ori dorinţa de a purta o negociere cu câştigătorul şi de a obţine diverse avantaje. Atunci, la momentul acela, mai mult de jumătate din proceduri erau contestate", a afirmat Udrea.

Ministrul Dezvoltării a arătat că, acum, numărul contestaţiilor este mai mic, unul dintre motive fiind acela că autorităţile contractante au devenit mai atente în ceea ce priveşte evaluarea celor care se prezintă la procedura de licitaţie. Citeste mai mult pe www.agerpres.ro