Potrivit Elenei Udrea, decizia Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie suspendă doar aplicarea procedurii actuale de recalculare. "Dacă Guvernul emite o nouă hotărâre, în care se spune de o nouă procedură de recalculare, acest proces poate continua. După decizia Înaltei Curţi, este clar că actuala hotărâre nu se mai poate aplica", a spus Udrea.
Ministrul a adăugat că această posibilitate nu a fost încă discutată cu premierul.
Preşedintele Traian Băsescu a convocat pentru duminică, la ora 17.00, o întâlnire de lucru la Palatul Cotroceni despre pensiile militarilor, fiind aşteptaţi, potrivit unor surse, premierul Emil Boc şi ministrul Gabriel Oprea.
Preşedintele Băsescu a declarat sâmbătă că în privinţa recalculării pensiilor militare nu există decât o soluţie, şi anume să fie respectată hotărârea ÎCCJ (care a spus că suspendarea HG 735/2010 privind recalcularea pensiei produce efecte "erga omnes", adică este opozabilă tuturor pensionarilor militari, n.r.).
În punctul de vedere al Executivului referitor la decizia ÎCCJ privind pensiile militare se arată că procesul de recalculare a pensiilor poate continua deoarece decizia ÎCCJ produce efecte doar pentru viitor şi pentru părţile din dosarul supus judecăţii.
Elena Udrea spune că recalcularea pensiilor militarilor se poate face dacă se dă o nouă hotărâre de Guvern
Publicat la 23.01.2011, 14:21:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
