money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Elev din Bacău, agresat și umilit de colegii de clasă, pentru că a luat o notă mai mare. Copilul nu mai vrea la școală

Publicat la 07.11.2023, 16:49:13

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Elev din Bacău, agresat și umilit de colegii de clasă, pentru că a luat o notă mai mare. Copilul nu mai vrea la școală

Incidentul s-a întâmplat în satul Bărboasa, comuna Oncești, județul Bacău, chiar în timpul orei, unde un copil de 14 ani, elev în clasa a 8-a, a fost amenințat cu bătaia de față cu profesoara, iar în pauză a fost agresat.

Bătaia a avut loc luni, 6 noiembrie când acesta a luat nota 7 la un test la limba română.

Cei 4 agresori l-ar fi amenințat chiar de față cu profesoara de limbă română.

În pauză și-au pus planul în aplicare și niciun coleg nu ar fi avut curaj să se bage. Învinețit, scuipat, umilit public băiatul agresat, Marius i-a spus mamei că nu mai vrea să meargă la școală.

Elevul nu este la prima agresiune, acesta a mai fost agresat chiar la începutul anului, tot de colegii de clasă, iar mama acuză că de la prima agresiune și până la cea din prezent, nu s-a luat nicio măsură.

Inspectoratul Școlar Județean a luat act de sesizarea mamei, împreună cu asistentul social, directorul scolii și alte instituții abilitate cercetează acum cazul de bullying.

Mama copilului a sunat la Protecția Copilului Bacău care i-a spus să sune la telefonul copilului 119.

Potrivit declarațiilor mamei, se pare că în comuna Oncești nu e post de poliție și dacă au nevoie de oamenii legii, trebuie să anunțe la 112.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite