Marţi dimineaţă, la ora 7 si jumatate, fata a fost găsită mai mult moartă decât vie, în zăpada din faţa vilei în care era cazată. Medicii au preluat-o în comă şi cu o hipotermie severă. La spital, copila a făcut mai multe stopuri cardio-respiratorii, iar cadrele medicale au resuscitat-o încontinuu, mai bine de 4 ore. În cele din urmă, au reuşit să o stabilizeze şi să îi ridice temperatura corpului la 32 de grade. Însă fata era în continuare conectată la aparate.
Tabăra plătită de părinţi, ar fi fost organizată de fapt, de un profesor de matematică din Zalău. Totul a fost pus la punct prin agenţia non-profit "Math Time" a dascălului în vârstă 55 de ani. Totul a fost organizat fără implicarea vreunui inspectorat şcolar. Copii au fost cazaţi, în Buşteni, la Centrul de pregătire pentru Personalul Industrial. Din clădirea centrului a căzut fata. Directoarea şcolii din Bucureşti este convinsă că totul a fost însă doar un accident nefericit.





