Staicu a precizat vineri că în cazul elevilor audiaţi de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală au fost întocmite procese-verbale de citare, şi nu mandate de aducere.
"Au fost întocmite procese-verbale de citare în care s-a convenit data audierii. La acest moment la Poliţia Capitalei se fac audieri. Sunt şapte procurori de la Parchetul Capitalei prezenţi acolo. Şi-au exprimat dorinţa de a fi audiaţi azi circa 20 de elevi, deja zece sunt implicaţi în audieri. Pentru ceilalţi s-au întocmit procese-verbale de citare şi vor fi audiaţi în zilele următoare, începând de sâmbătă, cu o pauză duminică, procesul continuând luni, astfel încât să putem să îi audiem pe toţi în legătură cu faptele descoperite de noi", informa Staicu, pe 5 iulie.




