Elveţienii ezită să ofere un miliard de franci elveţieni (630 de milioane de euro) celor zece noi state membre ale UE, arată cel mai recent sondaj, în care 49% s-au declarat pentru şi 37% împotrivă, decizia în privinţa proiectului urmând să fie luată prin referendumul de duminică.
Elveţia, care nu este membră UE, dar care profită de pe urma extinderii pieţei europene datorită acordurilor bilaterale cu Bruxelles, s-a oferit să contribuie la dezvoltarea fostelor state comuniste, care au aderat la UE în mai 2004, alături de Cipru şi de Malta. Răspunzând apelului Comisiei Europene, Elveţia a promis să acorde o sută de milioane de franci elveţieni anual, timp de zece ani, noilor membre.
Aproape jumătate din aceste fonduri vor reveni Poloniei, urmată, ca sume alocate, de Ungaria şi de Republica Cehă. Dreapta populistă a obţinut organizarea unui referendum împotriva acestui proiect, iar sondajele indică un electorat fragmentat: potrivit unei anchete publicate la jumătatea lunii noiembrie, 49% sunt pentru, 37% împotrivă, în timp ce 14% erau încă indecişi în privinţa alocării fondurilor.
Respingerea proiectului ar putea fi interpretată ca un nou succes pentru UDC, care a ieşit deja învingător, în septembrie, în urma ultimului referendum, care a aprobat o lege mai strictă a dreptului de azil.
Autorităţile de la Oslo au promis, la rândul lor, ajutoare de peste un miliard de euro pentru noile membre UE, cu toate că nici Norvegia nu este stat membru UE.
Elvetia ezita sa ajute cu 630 de milioane de euro noile state membre UE
Publicat la 23.11.2006, 10:29:23
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
