Într-o emisiune a SRF a fost arătată o chitanță pe care un refugiat din Siria a primit-o din partea autorităților când a trebuit să predea mai mult de jumătate din suma cash cu care familia sa a rămas după ce a plătit unor traficanți ca să-i aducă în Elveția.
SRF a arătat, de asemenea, un pliant cu informații pentru refugiați în care se afirmă: ''Dacă aveți bunuri în valoare de peste 1.000 de franci elvețieni când sosiți la un centru de primire trebuie să le predați și veți primi o chitanță''.
''Este nedemn. Acest lucru trebuie să se schimbe'', declara Stefan Frey, un reprezentant al organizației de ajutor pentru refugiați, Schweizerische Fluechtlingshilfe.
Potrivit SRF, autoritatea națională pentru migrații SEM a justificat măsura, precizând că legea face apel la solicitanții de azil și la refugiați să contribuie, atunci când este posibil, la costurile procesării cererilor lor și ale acordării de asistență socială.





