Reprezentanţii Primăriei Arad au anunţat, joi, că investiţii însumând 12,2 milioane de franci elveţieni vor avea loc în sistemul de distribuţie a energiei termice şi în iluminatul public, iar pentru acest proiect a fost obţinută o finanţare de 10,3 milioane de franci elveţieni de la Guvernul Elveţiei, astfel încât contribuţia locală va fi de 15 la sută.
Potrivit viceprimarului Bognar Levente, finanţarea a fost aprobată prin Programul de Cooperare Elveţia-România, proiectul din Arad având două componente. Prima componentă presupune modernizări în reţeaua de distribuţie şi transport a energiei termice, urmând ca punctul termic din cartierul Aradul Nou să fie tranformat radical, prin schimbarea totală a instalaţiilor.



