"Sunt propuneri rezonabile, trebuie analizate cu discernământ. Şi eu mă pronunţ pentru o participare cât mai largă a aleşilor locali. Sunt convins că nu vor putea participa toţi aleşii locali, căci sunt peste 12.000, dar o participare masivă a tot ce înseamnă primari, consilieri locali şi judeţeni eu cred că este benefică pentru partid în momentul acesta, când trebuie să dea legitimitate unei noi conduceri. Eu cred că şi un număr de 5.000 poate fi în regulă, cu condiţia ca acolo aleşii locali să aibă majoritate", a declarat Boc, în legătură cu propunerile privind organizarea convenţiei din martie cu prezenţa a peste 5.000 de delegaţi.
Cât priveşte acuzaţiile referitoare la faptul că alegerile din partid din 2011 ar fi fost "măsluite", edilul oraşului Cluj-Napoca a susţinut că atunci a fost vorba despre alegeri democratice şi că fiecare dintre cei care au votat a fost suveran în faţa urnei de vot.





