money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Emil Boc: Fără reorganizare administrativă, România pierde banii europeni din 2013

Publicat la 28.05.2011, 10:47:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Emil Boc: Fără reorganizare administrativă, România pierde banii europeni din 2013
Urmărește money.ro pe Google News

'Fără reorganizare administrativă, România, după 2013, pierde banii europeni, pentru că, ştiţi bine, numai dacă se realizează reforma reorganizării administrative, inclusiv sub aspectul dezvoltării regiunilor, numai aşa România are şanse să primească banii din exerciţiul financiar următor al Uniunii Europene. Nu facem reorganizare administrativă, nu primim bani de la Uniunea Europeană. Ne place să stăm în actuala structură pe care o avem din 1968, vom fi în continuare neperformanţi, clientelari ca structură administrativă şi incompatibilă cu cea ce se vorbeşte în Europa. De aceea, această reformă pe verticală a statului nu mai poate fi amânată', a afirmat premierul.

Emil Boc a făcut o amplă prezentare, în deschiderea lucrărilor reuniunii, a măsurilor de reformă aplicate de guvern, după ce 'guvernarea mascată PNL-PSD' din 2007-2008, prin 'politici iresponsabile' şi populism, a dus România în criză şi a afundat-o în recesiune. Primul ministru a prezentat cele zece reforme prin care astăzi România a reuşit să iasă, oficial, din recesiune, chiar dacă 'cu costuri politice' pentru guvernanţi. Citeşte mai mult pe www.agerpres.ro

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite