money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Emil Boc: Reforma corectă a permis creşterea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă

Publicat la 27.03.2011, 10:59:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Emil Boc: Reforma corectă a permis creşterea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă

Prezent la şedinţa Consiliului de Coordonare al PDL Hunedoara, Emil Boc a arătat că majorarea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă a necesitat alocarea de fonduri în sumă de 403 milioane euro în acest an.

'Pentru că am făcut o reformă a pensiilor corectă, astăzi este posibil ca 1.541.000 de pensionari din grupele I şi II de muncă să beneficieze de o pensie mai mare. Totalul alocat este de 403 milioane de euro, numai pentru 2011. De ce a fost posibil acest lucru? Pentru că am făcut o lege a pensiilor bazată pe principiul contributivităţii şi nu pe principiul privilegiilor. Asta ne-a dat posibilitatea să răsplătim la pensie, pe fiecare, după munca lui, mai grea, mai intensă sau în funcţie de domeniul în care a lucrat', a spus preşedintele PDL.

Totodată, premierul a arătat că guvernul pe care îl conduce a reuşit să finalizeze 116 kilometri de autostradă sau drumuri naţionale construite la regim de autostradă, menţionând tronsoanele de pe autostrada Transilvania şi centurile oraşelor Sibiu, Timişoara, Ploieşti. Citește mai mult pe www.agerpres.ro

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite