Premierul desemnat a mai spus că noul Cabinet va avea cu trei-patru ministere mai puţin decât Guvernul PDL-PSD. El nu a dorit să comenteze lista cu numele viitorilor miniştri, vehiculată în presă.
Întrebat dacă Elena Udrea va mai face parte din noul Cabinet, Emil Boc a amintit că în cadrul Colegiului Director al PDL, care va avea loc vineri la ora 16.00, democrat-liberalii îi vor desemna prin vot secret pe cei care vizează un post de ministru.
"Toate candidaturile pentru funcţiile de ministru trec prin filtrul votului secret. Cine va ieşi întreg va putea merge mai departe, cine nu, nu", a spus el.
Surse democrat-liberale au declarat joi pentru NewsIn că schema noului Guvern îi include pe aproape toţi liderii importanţi ai PDL care au fost miniştri şi în Guvernul precedent, dar apar şi nume noi precum Daniel Funeriu la Educaţie şi Raluca Turcan la Ministerul Culturii.
Astfel, Vasile Blaga ar urma să preia Ministerul Administraţiei şi Internelor, în timp ce Radu Berceanu îşi păstrează portofoliul de la Transporturi, iar Adriean Videanu va fi în continuare ministrul Economiei. Rămâne încă o necunoscută dacă ministerul Turismului va rămâne în schema Executivului de sine stătător sau comasat cu alte ministere şi dacă Elena Udrea va face parte din noul Cabinet Boc.
Ministerul Dezvoltării ar putea reveni unui reprezentant al UDMR, cel mai probabil Borbely Laszlo, şi fostul ministru al Mediului din guvernul Tăriceanu, Korodi Attila, ar putea reveni la cârma acestui minister. Portofoliile Sănătăţii şi Comunicaţiilor ar putea reveni de asemenea UDMR. De asemenea, maghiarii ar dori şi ministerul Culturii, pentru Kelemen Hunor.
Cătălin Predoiu va asigura în continuare gestionarea Justiţiei. La Externe au intrat în discuţie mai multe nume - Bogdan Aurescu, Sever Voinescu, sau actualul ambasador al României la Paris, Teodor Baconsky.
Pentru Ministerul de Finanţe, varianta probabilă este fostul candidat la postul de premier, Lucian Croitoru. Pentru Agricultură, varianta de lucru actuală este Valeriu Tabără, în timp ce Mihai Şeitan este aproape cert viitorul ministru al Muncii. Independentul Gabriel Oprea este luat în calcul pentru Ministerul Apărării. Marko Bela ar putea primi portofoliul de vicepremier.
Emil Boc: Viitorul Guvern va avea un singur vicepremier şi trei-patru ministere mai puţin
Publicat la 18.12.2009, 10:36:37
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
