Emil Contantinescu: România are o resursă excepţională în sectorul rural
Publicat la 30.11.2007, 13:22:52
România ar trebui să realizeze un plan de menţinere a forţei de muncă în ţară, asemenea Marii Britanii, crede Emil Constantinescu. "Scopul nostru ar trebui să fie pregătirea persoanelor care pleacă să muncească în Occident si păstrarea lor în ţară la salarii comparabile cu cele din Occident", consideră fostul preşedinte al României.
Constantinescu crede că resursa de bază a ţării e reprezentată de segmentul rural, unde persoanele ce muncesc în afară au demonstrat deja o schimbare a stilului de viaţă. "Marea schimbare a stilului de viaţă pe care o aşteptăm nu se va produce indirect la nivelul elitelor intelectuale, ci direct printr-o confruntare a acestor perioade cu societatea de tip occidental".
Schimbarea mentalităţii românilor este demonstrată mai ales de investiţiile pe care le fac românii când vin în ţară. "Nu se mai cumpără din hypermarket-uri, ci se investeşte în case, se contruiesc case noi. Este clar o diferenţă în stilul de viaţă şi în gândire", crede fostul preşedinte, care susţine proiectul implementat de Gordon Brown, premierul Marii Britanii. "El sugerează o schimbare a politicii faţă de şomeri: să nu mai fie plătiţi doar pentru că îşi caută de muncă, ei trebuie să facă dovada că urmează nişte cursuri in domeniile considerate importante, în care Marea Britanie duce lipsă de forţă de muncă.", susţine Constantinescu.
"Sistemul e sănătos", afirmă Constantinescu, argumentând prin evoluţia sistemului bancar şi reuşita de a trece peste speculaţiile asupra monedei naţionale. "Nu am intrat în panică cum s-a întâmplat în Rusia sau în alte ţări care nu au putut să gestioneze rapoartele FMI şi ale Băncii Mondiale". Evoluţia sistemului bancar, "un sistem solid, performant pentru el", susţine pe de altă parte soliditatea creşterii economice, în timp ce raportul Băncii Mondiale se cuplează cu capacitatea de a duce leul de la o supraevaluare la o evaluare corectă, consideră fostul preşedinte.
Investiţiile în urma noilor rezultate economice îşi vor schimba tendinţa, mai crede Constantinescu. Credibilitatea pe care România a câştigat-o în urma creşterii economice din ultimii opt ani vor dirija fondurile de investiţii şi investiţiile directe dinspre zonele de profit rapid, speculativ. Acestea se vor îndrepta spre zona industrială, o zona ce confirmă soliditate pe termen lung, susţine Constantinescu.
"În ambele rapoarte, elementul semnificativ e creşterea producţiei industriale. Sunt mici făbricuţe, IMM-urile care crează ceea ce dă soliditate unei societăţi, adică, mai precis, clasa mijlocie". Zona slăbită a României se poate pune pe seama lipsei unei viziunii pe termen lung, din punctul de vedere al fostului şef de stat, ce poate fi pusă pe seama a doi răspunzători: "elitele intelectuale şi preşedintele României".
În plus, lipsa unei strategii pe termen lung " ar trebui construită în interiorul societăţii civile, în cooperare în parte cu specialişti ai guvernului, şi nu cu administraţia directă, care e preocupată de probleme zilnice", mai crede Constantinescu, ferm convins de succesul pe care România îl deţine momentan. "Avem însă nevoie de specialişti în gestionarea succesului. Avem succes şi nu ştim ce să facem cu el!"
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
