> Care este situaţia actuală a României în raport cu această criză economică? Care este contextul actual şi care ar trebui să fie strategiile de depăşire a crizei?
Contextul actual al României este următorul: ţara noastră a avut până acum un suport extern, dat de cererea externă, şi anume investiţiile străine, banii trimişi în ţară de imigraţia românească, încasările din exporturi etc.
Toate aceste elemente externe au dispărut. Acum nu ne mai putem baza pe acest suport extern, ci doar pe interior. Sper ca, încet-încet, managementul de ţară, şi când folosesc această sintagmă mă refer la Guvern şi la Banca Naţională a României, să înţeleagă diferenţa actuală de abordare.
> Vorbiţi despre management de ţară, unde ar intra Guvernul şi BNR. Poate fi criza un test pentru acţiunile unui guvern?
În condiţii de criză, managementul, inclusiv managementul de ţară, îşi arată valoarea reală şi competenţa. Plecând de aici, ni s-ar părea interesant să se folosească situaţia aceasta de criză drept un test, un evaluator al performanţelor managementului de ţară. Este greu să faci analiză comparativă la nivel global, să compari acţiunile celor care manageriază această ţară cu acţiunile celor care manageriază alte state. Dar la nivel european acest lucru poate fi, în principiu, realizat. La nivelul UE, statele joacă după aceleaşi reguli, fie că sunt financiare, bancare, economice, politice sau legislative.
> Cu alte cuvinte, un studiu comparativ al acţiunilor statelor pe perioada crizei.
Chiar mă gândesc să lansez această temă ca subiect de dezbatere, să facem un studiu, o cercetare, o evaluare pe bază de proceduri aplicate la nivel european. De exemplu, s-ar putea face o radiografie, în fiecare ţară a UE, a evoluţiei PIB-ului, a inflaţiei şomajului etc. Dar, atenţie, să se facă acest studiu aferent perioadei de criză, să se vadă cum s-a manifestat criza, ce măsuri s-au luat şi ce efecte au avut, iar acestea să fie evaluate. După ce vom identifica cele mai bune măsuri de luat în timp de criză, se poate face un fel de manual de acţiune pe timp de criză.
> Un “manual de criză”, o radiografie a deciziilor luate şi, de aici, un “how-to-do list”. De ce ar putea fi acest manual valabil pentru fiecare ţară europeană?
Repet, acum este acelaşi joc. Vorbim despre o criză generală globală, o pandemie financiar-economică. Aici este marea diferenţă - că statele sunt puse aproximativ simultan în aceeaşi situaţie. Este momentul în care poate fi evaluată performanţa guvernelor. Iar de la măsurile luate de aceste guverne, se poate face ceea ce am putea numi un “manual de bună practică în timp de criză”. Şi la sfârşitul crizei putem face o selecţie a celor mai bune decizii luate în timp de criză. În plus, pot compara un guvern, acţiunile unui guvern, nu doar cu acţiunile unui alt guvern, trecut sau din altă ţară. Pot compara acţiunile acestuia cu un set de măsuri obiective, cu acest manual.
> Vorbim despre măsuri care pot fi evaluate în timp de criză. Dar în ce domenii practice ar trebui luate aceste măsuri?
Există patru direcţii în acest sens, plecând de la problema care trebuie rezolvată. Iar problema care trebuie rezolvată este, de fapt, o reechilibrare a raportului ofertă-cerere. Reechilibrarea cererii este subiectul problemei, iar acesta trebuie să fie, implicit, obiectivul managementului de ţară. În acest moment, cererea nu mai este sprijinită de bani. Iar cele patru direcţii prin care poate fi rezolvată această problemã sunt: politica fiscală, investiţiile publice, sectorul energetic şi strategia monetară.
> Haideţi să vorbim mai pe larg despre aceste patru direcţii.
Una dintre primele direcţii este cea fiscală, care ţine de Ministerul Finanţelor. Finanţele trebuie să aleagă: se axează pe creşterea veniturilor prin majorarea fiscalităţii, pe o colectare mult mai agresivă de la cei care trebuie să plătească taxele sau pe lărgirea bazei de impozitare. Apoi, o altă direcţie se referă la stimularea cererii. Aici avem două ministere majore, ministerul Transporturilor şi ministerul Dezvolării Regionale. Prin aceste ministere, investiţiile publice trebuie să crească, pentru a substitui cererea din partea sectorului privat, cerere privată care suferă. Aceste două ministere ar trebui să fie mai agresive în demararea unor proiecte, care vor absorbi şi forţă de muncă. În al treilea rând, o altă direcţie este cea energetică. Statul trebuie să se hotărască rapid dacă privatizează în continuare sau înfiinţează o companie ori mai multe companii integrate. Oricare dintre cele douã opţiuni este mai bună decât aceea de a nu acţiona în nicio direcţie. Iar în al patrulea rând, un alt sector strategic ţine de bani, şi aici mă refer la Banca Naţională a României (BNR) şi la sistemul bancar. BNR are la îndemână câteva instrumente: dobânda de politică monetară, politica de curs şi politica rezervelor minime obligatorii. Prin aceste instrumente, BNR poate influenţa creditarea, plus stabilitatea prin curs.
> Referitor la creditare... În acest moment, creditarea este în scădere drastică, finanţarea este în cădere liberă. Care ar trebui să fie strategia actuală a sistemului bancar?
În contextul creditării, sistemul bancar are acum şi o problemă de moralitate. În anii trecuţi, băncile dădeau credite foarte uşor. Analiza de credit se făcea, de multe ori, superficial, multe persoane fizice şi juridice nu aveau, pe termen lung, capacitatea de a returna banii împrumutaţi. Iar acum băncile vin şi spun dintr-odată că dobânda la credite trebuie să fie de 13-14%, adică mare.
Ceea ce înseamnă că vin şi penalizează şi entităţile care au fost de bună credinţă, inclusiv populaţia. Pun dobânzi mari, pentru a se acoperi în situaţia în care persoane şi companii nu mai puteau plăti credite.
Dar acest fapt îi afectează şi pe ceilalţi care au luat împrumuturi. Banca este partea care trebuia să spună “mai mult de atât nu-ţi dau!”. Nu poţi reproşa acum cuiva că nu s-a abţinut şi a luat mai mult decât îl putea duce punga. Aceasta este responsabilitatea băncii, ea trebuie să evalueze cât dă.
> Şi atunci, care ar fi soluţia băncilor în acest moment?
Băncile nu trebuie să cadă în greşeala de a începe să execute silit firme sau persoane. În foarte multe situaţii, au început să facă, şi bine fac, refinanţări sau reeşalonări.
Dacă execută silit contribuabili şi scot bunurile acestora la vânzare, va apărea o problemă: nu va avea cine să le cumpere! Şi vor rămâne cu acele entităţi! Sau le vor valorifica la nişte sume derizorii.
Dar, de bine, de rău, dacă îi lasă pe acei contribuabili să funcţioneze, pe baza unui plan de reorganizare în care banca trebuie să se implice şi, eventual, chiar să mai bage bani, atunci aceste compani vor începe să facă profit şi, evident, să dea şi bani înapoi băncii. Pe scurt, nu le execută, le şi ajută, pentru că astfel ar putea firmele să facă afaceri profitabile şi să returneze banii băncii.
> Aţi ocupat funcţia de partener, şef departament tranzacţii şi management de criză în cadrul PricewaterhouseCoopers (PwC). Iar acum, începând cu luna iulie, aţi ales să vă retrageţi din parteneriatul PwC şi să ocupaţi o poziţie part-time, de consultant strategic al firmei PwC.
Într-adevăr, am decis să mă retrag din parteneriat şi mi s-a propus să rămân consultant strategic al firmei. Nu al clienţilor PwC, ci al companiei în sine. Am intrat în firmă la începutul anilor ‘90, prin 1992, şi am devenit partener în 1995. Şi atunci era tot situaţie de criză, dar era o criză locală.
CV Emilian Radu
- A ocupat funcţia de partener, şef departament tranzacţii şi management de criză în cadrul Pricewaterhouse Coopers
- S-a alăturat PwC în anul 1992, iar în ianuarie 1995 a devenit primul partener român din cadrul Big 4 şi din cadrul PwC
- A ales să se retragă din parteneriatul Pricewaterhouse Coopers şi să ocupe o poziţie part-time de consultant strategic al PwC România
- Este licenţiat în relaţii economice internaţionale, la Academia de Studii Economice din Bucureşti, şi a urmat un curs al Universităţii din Osaka, Japonia
- Membru al Asociaţiei Europene a Practicienilor în Insolvenţă
Profil PwC
