money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Emporiki Bank va trimite normele de creditare revizuite catre BNR saptamana viitoare

Publicat la 01.06.2007, 13:33:05

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Emporiki Bank va trimite normele de creditare revizuite catre BNR saptamana viitoare
Urmărește money.ro pe Google News

Consiliul de administraţie al Emporiki Bank România revizuie noile norme de creditare, după care le va trimite spre aprobare către Banca Naţională a României, probabil săptămâna viitoare, a declarat pentru NewsIn directorul de credite al băncii, Nicolae Olteanu.

"Au apărut unele cerinţe în plus din partea băncii centrale, de aceea consiliul de administraţie al Emporiki Bank încă mai analizează normele pentru a le trimite", a precizat Olteanu.

Directorul de credite al băncii a menţionat că banca urmăreşte competiţia din piaţă în ceea ce priveşte gradul maxim de îndatorare pe care urmează să-l impună clienţilor. "Vom avea în vedere riscuri mai mari, însă nu vom urma cu stricteţe paşii competiţiei. Din câte am înţeles, o aprobare a normelor se obţine destul de greu", a adăugat Nicolae Olteanu.

El a mai spus că produsele create pentru noile normele de creditare reprezintă o parte a procedurilor care se transmit către BNR în vederea aprobării, iar implementarea acestora nu reprezintă o dificultate.

Până în prezent BNR a validat normele interne a doar două bănci comerciale: Alpha Bank România şi BRD - Groupe Societe Generale.

Emporiki Bank România, membră a grupului francez Credit Agricole, avea, la finalul anului trecut, active de 366,4 milioane lei (108,3 milioane euro) şi deţinea o cotă de piaţă de 0,21%. Emporiki Bank România a obţinut, în 2006, un profit operaţional de 971.767 euro şi avea capitaluri proprii de 21,3 milioane euro.

Credit Agricole, unul din cele mai puternice grupuri financiare din lume, a achiziţionat anul trecut pachetul majoritar la Emporiki Bank.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite