”Proiectul Faro del Sur al Enel Green Power Chile şi Highly Innovative Fuels (HIF) a primit o finanţare de aproape 16,9 milioane de dolari americani, cea mai mare sumă acordată vreodată unui singur proiect în cadrul „Primului apel pentru finanţarea proiectelor de hidrogen verde în Chile”, organizat de către Compania pentru Dezvoltarea Producţiei din Chile (acronimul spaniol Corfo). Scopul finanţării este de a accelera implementarea iniţiativelor care contribuie la tranziţia energetică către atingerea neutralităţii carbonului”, anunţă companiile.
Faro del Sur este cea mai mare iniţiativă, şi singura din regiunea Magallanes, care obţine finanţare.
„Prin această finanţare, marcăm o nouă etapă către un proiect care va produce hidrogen verde prin procesul de electroliză, prin transformarea energiei produse de către centralele eoliene. Este un proiect care demonstrează angajamentul nostru de a promova soluţii inovatoare care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a ţării”, a declarat Fernando Meza , manager pentru Dezvoltarea Afacerilor la EGP Chile.
Conform estimărilor, proiectul Faro del Sur va produce 25.000 de tone de hidrogen verde pe an în regiunea Magallanes, prin producerea de energie eoliană şi instalarea de electrolizoare pentru o capacitate de circa 240 MW.


