Enel a propus sindicaliştilor din energie o majorare salarială în concordanţă cu inflaţia, dar nu a ajuns la nici un acord comun în urma negocierilor purtate cu Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate "Univers", potrivit unui comunicat al companiei.
"În ceea ce priveşte negocierile cu Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate "Univers", în care este implicată Enel, precum şi alte companii membre ACUE (Asociaţia Companiilor de Utilităţi din Energie), Enel se arată preocupată de imposibilitatea, momentană, de a găsi un acord comun, în ciuda discuţiilor şi a eforturilor din timpul celor două negocieri şi din ultimii doi ani", se arată în comunicat.
Pentru anul 2008, în timpul discuţiilor cu sindicatele, Enel a propus, având în vedere expirarea viitoare a contractelor, o majorare salarială în concordanţă cu inflaţia şi majorări salariale suplimentare aferente termenului limită al contractelor. Aceste creşteri depăşesc majorarea de 10% acordată de către Enel, în urmă cu cinci luni.

