Autorizatia data de autoritatile spaniole este conditionata de indeplinirea unor criterii care vor reglementa activitatea viitorului grup energetic european, format din Enel si Endesa. Printre conditiile impuse de Cne se numara obligatia operatorului italian de a creste nivelul investitiilor in activitatile operationale ale grupului energetic iberic. De cealalta parte, Endesa va trebui sa functioneze in continuare ca o companie autonoma, cu sediul social si centrul decizional in Spania.
Enel, impreuna cu partenerul sau, Acciona, va fi obligat sa prezinte semestrial "o informare detaliata in care sa descrie si, daca este cazul, sa justifice eventuale operatiuni care ar implica modificari semnificative ale situatiei patrimoniale a companiei Endesa", se mai arata in avizul dat de autoritatea spaniola pentru energie (Cne), citat de Il Sole 24 Ore. In plus, informatiile pe care noul proprietar al Endesa le va prezenta la fiecare trei luni vor trebui sa vizeze si politica de dividende, iar in ceea ce priveste patrimoniul societatii, timp de cinci ani, noua companie nu va putea avea un grad de indatorare, raportat la profitul operational, mai mic de 5,25. Tot pentru o perioada de cinci ani, centralele pe baza de carbune ale grupului Endesa vor trebui sa utilizeze in continuare aceasta materie prima, pentru a respecta planul energetic national al Spaniei (2006-2012).
Reprezentantii Enel au declarat, pentru Il Sole 24 Ore, ca toate conditiile impuse de autoritatea spaniola "vor fi examinate cu atentia cuvenita". Dupa avizul primit de la Cne, oferta Enel de preluare a companiei Endesa urma sa primeasca o autorizatie similara si din partea Comisiei Europene, dupa care mai este nevoie doar de acordul Comisiei nationale de valori mobiliare din Spania, asteptat pentru sfarsitul acestei luni. Apropiata fuziune dintre Enel si Endesa vine dupa tentative similare din partea concernului german E.On de preluare a grupului iberic si are loc in contextul in care Gas de France si Suez sunt, de asemenea, in discutii avansate privind fuziunea, semn al unei concentrari tot mai mari a operatorilor energetici pe piata europeana.


