Directorul general executiv al Enel, Fulvio Conti, prezent ieri la Bucureşti, a semnat documentele finale pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni al Electrica Muntenia Sud.
"Avem acum 30% din piaţa de distribuţie de electricitate din România… Vom investi, în următorii 15 ani, 2 miliarde de euro în distribuţie, din care un miliard la Electrica Muntenia Sud şi restul în Banat şi Dobrogea", a spus Conti. El a adăugat că Enel vrea să-şi producă singur toată electricitatea pe care o va distribui în România şi crede că în următorii 3-4 ani va putea genera primul megawatt într-o centrala proprie.
Compania italiană urmăreşte construcţia unei termocentrale de 800 de MW la Brăila, proiect estimat la circa 900 milioane de euro, şi care urmează să fie realizat cu gigantul energetic de utilităţi E.On şi în parteneriat cu Termoelectrica.
Italienii vor sa investească alte 900 de milioane de euro într-un proiect similar tot de 800 de MW, de data aceasta la Gasklati, şi să se implice în producţia de energie regenerabilă prin compania Blue Line şi în proiectul de la Cernavodă.
La Brăila, în proiectul cu E.ON, cele două companii vor să-şi împartă producţia de energie în proporţii egale, în timp ce la Cernavodă încă nu şi-au dimensionat participarea, aşteptând ca Guvernul să ia o decizie finală în acest sens.
Country-managerul Enel în România, Matteo Codazzi, a spus la rândul său că, în câteva luni, va finaliza unbundling-ul de la Muntenia Sud, iar pentru moment a desemnat un nou consiliu de administraţie, în care trei membri din cinci sunt reprezentanţi ai Enel, şi urmează să numească un magament mixt româno-italian.
Enel va investi peste 3 mld. euro in Romania in urmatorii 15 ani
Publicat la 05.06.2008, 12:28:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
