money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Energie solară la nivel național. 114 comunități vor înflori cu parcuri solare

Publicat la 03.04.2025, 04:52:57

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Energie solară la nivel național. 114 comunități vor înflori cu parcuri solare

Ministerul Energiei va finanța parcuri solare pentru încă 114 comunități, cu o valoare totală a proiectelor de 233 de milioane de lei, a anunțat Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, acest apel de proiecte beneficiază de o finanțare record de 700 de milioane de euro, obținuți de Ministerul Energiei prin Fondul pentru Modernizare. Până în prezent, au fost semnate 768 de contracte de finanțare, cu o valoare totală a investițiilor aproape de 2 miliarde de lei și o capacitate instalată totală de 280 MW. Proiectele acoperă 36 de județe.

Energie solară la nivel național. 114 comunități vor înflori cu parcuri solare

„Ministerul Energiei sprijină comunitățile locale din România, oferindu-le finanțări nerambursabile prin care pot să își crească autonomia energetică, să își reducă facturile și să valorifice mai bine resursele de care dispun.
Ieri și astăzi, la Ministerul Energiei, am semnat încă 114 de contracte de finanțare pentru investiții în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Valoarea totală a acestor proiecte este de 233 de milioane de lei (aproximativ 47 de milioane de euro), dintre care 200 de milioane de lei (40 de milioane de euro) reprezintă finanțare nerambursabilă.
Este vorba despre contracte cu entități publice, care, odată finalizate proiectele, își vor putea acoperi în bună parte consumul propriu de energie prin aceste capacități proprii de producție de energie verde.
Sunt 36 de județe acoperite deja prin acest apel: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.
În total, prin acest apel de proiecte, susținut cu o finanțare record de 700 de milioane EUR, fonduri nerambursabile obținute de ministerul energiei prin Fondul pentru Modernizare, am semnat deja un număr de 768 contracte de finanțare, cu o valoare totală a investițiilor de aproape 2 miliarde lei și o putere instalată totală de 280 MW.
Prin astfel de investiții se acoperă o nevoie reală — reducerea costurilor cu energia — dar se creează și un context favorabil pentru creștere economică, apariția de noi locuri de muncă și, nu în ultimul rând, direcționarea resurselor economisite către investiții importante pentru fiecare comunitate.
În aceste mandate la Ministerul Energiei s-a creat un val de inițiativă la nivelul comunităților locale. Un val care cuprinde administrații publice, școli, companii, spitale și multe alte instituții care au înțeles cât de importantă este implementarea unor astfel de proiecte de energie verde.
Acest val funcționează prin puterea exemplului, iar eu am toată încrederea că, nu peste mult timp, în fiecare oraș și comună din România vor exista astfel de proiecte. Proiecte care schimbă vieți și care împing comunitățile din România în secolul XXI”, a scris Sebastian Burduja pe Facebook.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite