Morile de vânt au produs 1.192 de megawaţi şi au stabilit un nou record istoric pentru energia eoliană, arată datele publicate de Transelectrica şi consultate de Money Channel. În acel moment, parcurile eoliene din ţară acopereau 17% din consumul energetic al României. Asta în condiţiile în care anul trecut producţia era doar de câteva zeci de megawaţi în unele perioade.
Astfel, energia eoliană se apropie de cei 1.400 de megawaţi produşi de cele două reactoare de la Cernavodă, care acoperă aproape integral consumul populaţiei. Nu este de mirare că fermele de vânt au devenit atât de importante, în condiţiile în care valoarea investiţiilor atrase până acum de se ridică spre 2 miliarde de euro. Iar interesul companiilor pentru ţara noastră nu s-a redus: în clasamentul Ernst&Young al atractivităţii pentru energia verde, România se află pe locul 14 în lume şi pe prima poziţie între ţările din regiune.

