Energy Holding a inregistrat o crestere cu 25% a cifrei de afaceri in 2006
Publicat la 29.01.2007, 12:37:58
Cifra de afaceri a companiei Energy Holding a crescut cu 25% şi profitul cu 19%, în 2006, faţă de 2005, iar compania doreşte construirea unei termocentrale pe cărbune, au declarat, luni, reprezentanţii companiei.
'Energy Holding a avut în anul 2006 o cifră de afaceri de 370 de milioane de dolari, iar profitul net a fost de 15 milioane de dolari, potrivit datelor preliminare', a declarat, luni, directorul general adjunct al companiei Corina Drumeanu.
Valoarea indicatorilor este cu 25% mai mare decât în anul precedent în privinţa cifrei de afaceri şi cu 19% mai mare în ceea ce priveşte profitul.
Potrivit reprezentanţilor companiei, creşterile se datorează consolidării poziţiei pe piaţa internă şi lărgirii portofoliului de consumatori industriali. 'Energy Holding se apropie de 12% ca şi cotă de piaţă din consumul net la nivel naţional în 2006', a spus Corina Drumeanu.
Aceasta a precizat că Energy Holding va continua politica de investiţii în producţia de energie electrică. 'Ne aflăm în stadiul de contractare a unei firme de consultanţă cu ajutorul căreia să elaborăm studiul de fezabilitate pentru construcţia unei termocentrale de cărbune', a completat Drumeanu, adăugând că aceasta este una din priorităţile companiei.
Reprezentanţii Energy Holding au mai spus că vor continua şi proiectele de producţie a energiei din resurse regenerabile. Aceştia au refuzat, însă, să ofere mai multe detalii, întrucât nu este finalizată strategia de investiţii pentru acest an.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
