În goana sa după venituri facile obținute la bugetul statului, guvernul Ponta este dispus să calce în picioare nu numai practica din ultimii ani, dar și legislația europeană, scrie energyreport.ro. Chiar și singura portiță care poate fi utilizată de statul român permite o majorare a accizei în euro cu cel mult 5 euro,  nu cu 20 de euro cum ar fi în cazul benzinei, dacă se aplică indexarea cu rata inflației

De anul viitor, guvernul a anunțat că va renunța la sistemul de calcul al accizei în euro și va opta pentru indexarea accizelor cu rata inflației. Astfel, în loc ca anul viitor contribuabilii să beneficieze de un efect favorabil, de 1,63%, al evoluției cursului de schimb ei vor fi nevoiți să achite bunuri accizabile (energie, tutun, alcool, etc) mai scumpe, ca urmare a indexării nivelului accizelor cu rata inflației (care se va situa probabil undeva la 4%).

 

Potrivit articolului 13 al Directivei Consiliului 96/2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității, modul de calcul al accizelor este extrem de clar: 

“Pentru statele membre care nu au adoptat moneda euro, valoarea euro în monedele naționale care trebuie aplicată valorii ratelor de impozitare se fixează o dată pe an. Ratele care trebuie aplicate sunt cele obținute în prima zi lucrătoare din luna octombrie și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se aplică de la data de 1 ianuarie a următorului an calendaristic.”

    Guvernul român speră probabil să invoce articolul 12 al directivei, potrivit căruia “statele membre își pot exprima ratele naționale de impozitare în alte unități decât cele prevăzute în articolele 7-10, cu condiția ratele corespunzătoare de impozitare, în urma conversiei în aceste unități, să nu se situeze sub ratele minime prevăzute în prezenta directivă”. Însă acesta se referă la unitățile de măsură ale volumelor (dat fiind sistemele diferite anglo-saxon și continental) și nu la unitățile monetare, așa cum arată și paragraful 2 al aceluiași articol: “Pentru produsele energetice specificate în articolul 7, 8 și 9 pentru care ratele de impozitare sunt exprimate în volume, volumul se măsoară la o temperatură de 15 °C.”       Articolul nu se referă la nicio indexare cu rata inflației, ci ia în calcul posibilitatea ca mânate de lăcomie, statele să profite de evoluția favorabilă a cursului de schimb lăsând accizele la același nivel în monedă națională cu cel din anul precedent. Pentru a evita însă abuzurile, directiva prevede un nivel maxim de scumpire a accizelor în euro, de 5% sau de 5 euro, reținându-se valoarea cea mai mică.       Cu alte cuvinte, chiar dacă ar invoca alineatul 2 al articolului 13 din directivă, guvernul nu ar putea aplica o acciză la benzină mai mare cu mai mult de 5 euro la mia de litri, și nu cu 20 de euro cât ar dori dacă ar indexa nivelul în lei al accizelor cu rata inflației.