Noul Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Martin Harris spune că oamenii de afaceri englezi se plâng de felul în care se desfăşoară licitaţiile şi cum sunt soluţionate litigiile în instanţă.
Martin Harris spune că ţara noastră ar trebui să creeze un mediu de afaceri respectabil în care drepturile investitorilor să fie apărate. Deocamdată acest lucru se întâmplă parţial iar asta afectează mult reputaţia României.
"Aceasta este o problemă foarte importantă din punct de vedere al afacerilor. Impresia a fost, ceea ce am auzit de la aceste companii, că s-au făcut destule progrese de la aderare, dar există dificultăţi în transparenţa procesului de licitaţie şi deasemenea în predictibilitate în privinţa sentinţelor date de tribunale. Punctul important e ca România să aibă reputaţia unui mediu bun pentru afaceri", a spus ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris.
Conform datelor camerei de comerţ BRCC, există 1750 societăţi active cu mai mult de 30% participaţie britanică. Nivelul investiţiilor străine directe britanice a scăzut pe primele şapte luni cu 36% la 1,9 miliarde euro faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009, când era de 2,9miliarde. Regatul Unit al Marii Britanii ocupă astfel locul zece după nivelul investiţiilor directe în ţara noastră.
Englezii reproşează României lipsa de transparenţă în desfăşurarea licitaţiilor
Publicat la 22.10.2013, 23:59:49
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.


