Ambasadorul Martin Harris s-a întâlnit totodată şi cu Victor Vevera, consilier al primului-ministru, precum şi cu specialişti din cadrul conducerii executive a Transelectrica, potrivit unui comunicat emis miercuri de companie.
"Discuţiile purtate cu acest prilej au evidenţiat posibilitatea intensificării cooperării în domeniul protectiei infrastructurii critice, Excelenţa Sa Martin Harris, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ne-a asigurat de disponibilitatea specialiştilor britanici în oferirea de expertiză în ceea ce priveşte proiectele de protecţie a infrastructurii critice pe care Transelectrica le va demara în următoarea perioadă", a declarat directorul general al Transelectrica, Stelian Alexandru Gal.
Pe agenda discuţiilor au fost cuprinse subiecte referitoare la situatia actuală şi perspectivele de dezvoltare ale Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, cu accent pe programul de protectie a infrastucturii critice electroenergetice, precum şi la identificarea unor posibilităţi de parteneriat româno-britanic privind proiectele Transelectrica în domeniul protecţiei infrastructurii critice, se arată în comunicat.
"Protecţia infrastructurii critice ne preocupă în mod deosebit, securitatea energetică reprezentând un domeniul prioritar pe agenda guvernului britanic. Întâlnirea de astăzi (miercuri, 12 ianuarie, n.r.) deschide calea unei cooperări stabile şi durabile în domeniul securităţii energetice şi protecţiei infrastructurii critice", a declarat la rândul său Ambasadorul Martin Harris.
Transelectrica este Operatorul de Transport şi de Sistem din România care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reteaua de transport care cuprinde 80 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA, şi 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220, 400kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.
Englezii vor să facă afaceri cu Transelectrica
Publicat la 12.01.2011, 14:29:32
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
