In urma anchetarii tranzactiei, Comisia Europeana a concluzionat ca aceasta nu va afecta negativ concurenta la nivelul Zonei Economice Europene sau la nivelul unei regiuni semnificative a acesteia. CE a mai declarat ca "datorita diferentelor reduse intre activitatile celor doua companii pe pietele produselor vizate (combustibili si lubrifianti auto si industriali), tranzactia propusa nu va naste niciun concern care sa afecteze competitia din Ungaria, Slovacia si Cehia".
Conform acordului semnat de cele doua companii pe 27 aprilie, ENI urma sa achizitioneze de la compania americana reteaua sa de 102 benzinarii din cele trei state est-europene, cu posibilitatea adaugarii diviziilor Exxon producatoare de lubrifianti. Cele doua companii au convenit sa nu dezvaluie valoarea tranzactiei. ExxonMobil a vandut retailerii sai Esso Hungaria, Esso Ceska si Esso Slovensko, cat si unitatea producatoare de lubrifianti, pastrand insa diviziile de produse chimice Eni din cele trei tari.
Esso Ceska si Esso Slovensko asigura combustibilul necesar aeronavelor de pe aeroporturile Praga, respectiv Bratislava. Achizitia facuta de italieni face parte din strategia de extindere a operatiunilor proprii in Europa Centrala si de Est, unde pietele statelor din regiune inregistreaza cresteri economice substantiale. Din informatiile oferite pe site-ul oficial, ENI are in Cehia 77 de statii de alimentare cu combustibil auto, cu o cota de piata de 5,7%. In Ungaria, cota de piata se ridica la 6,3% si 115 statii de alimentare, in timp ce in Slovacia, ENI detine doar 19 statii.
Profitul net inregistrat in primul trimestru al anului a fost de 2,58 miliarde de euro, cu 13% mai mic decat in aceeasi perioada a anului trecut. In 2006, ENI a cheltuit 98 milioane de euro pentru dezvoltarea retelei sale de statii de alimentare cu combustibili, care cuprindea un numar de 1.938 de statii.


